Ministerul Educației al Republicii Moldova

Inspectoratul Şcolar Naţional

A A A

„Pedagogi și artiști prin vocație” – expoziția de artă ce promovează talentele cadrelor didactice și ale elevilor

Published on: Fri, 10/06/2017 - 12:45

La data de 5 octombrie 2017, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, a avut loc inaugurarea expoziției de artă „Pedagogi și artiști prin vocație” ce cuprinde lucrări plastice ale unor cadre didactice din Chișinău.

Evenimentul se înscrie în șirul activităților de promovare a bunelor practici din instituțiile de învățământ general și a fost organizat în contextul Zilei profesionale a lucrătorilor din învățământ de către Inspectoratul Școlar Național, cu suportul Ministerului Educației Culturii și Cercetării, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, Direcția Generală Educație Tineret și Sport Chișinău, Liceul Teoretic „Ion și Doina Aldea-Teodorovici” și Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

Inaugurarea acestei expoziți este a IV-a la număr în șirul activităților de promovare a artei în instituțiile de învățământ, însă este pentru prima dată când profesorii participă în calitate de artiști plastici, cu lucrările expuse în cadrul expoziției. „Această inițiativă am lansat-o încă în 2016, în parteneriat cu profesorii de artă plastică, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, profesori ai IP LTPA „Ion și Doina Aldea- Teodorovici. Prin organizarea acestui eveniment ne propunem să contribuim la sporirea prestigiului profesiei de pedagog și să promovăm exemple de bune practici pe care le avem în cadrul instituțiilor de învățământ general din municipiul Chișinău.” a comunicat Ana Vivdici, directorul Inspectoratului Școlar Național, în deschiderea evenimentului.

La eveniment au fost prezenți Lucia Caciuc-Roșioru, consilierul Primarului general pe probleme sociale; Viorica Negrei, șef adjunct al DGETS Chișinău; Ghenadie Jalbă, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici; Aurelian Silvestru, scriitor, publicist, director al Liceului de Inventică și Creativitate „Prometeu-Prim” din Chișinău; Elena Pintilei, director al Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova; reprezentanții Inspectoratului Școlar Național; manageri școlari; cadre didactice; elevi și alți actanți educaționali.

Expoziția cuprinde lucrări plastice, grafice și sculpturi create de șapte artiști, cadre didactice și membri ai Uniunii Artiștilor Plastici:

  •  Iraida Ciobanu profesor de arte plastice, IP LT „Alexandru Ioan Cuza”;
  •  Lily Prisăcaru, Director adjunct, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;
  •  Mihai Prisăcaru, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea- Teodorovici”;
  •  Teodora Mîțu, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;
  •  Valentin Vârtosu, sculptor, profesor de arte plastice, IP LTPA „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”;
  •  Virginia Mireanu, profesor de arte plastice, IP LT „Onisifor Ghibu”;
  •  Zinaida Ursu, profesor de arte plastice, IP LT „ Ginta Latină”.

Evenimentul de inaugurare a cuprins atât numere artistice ale elevilor talentați, cât și discursuri ale invitaților de onoare, care au ținut să felicite toți profesorii prezenți în sală și să aprecieze munca depusă și talentul cadrelor didactice ce și-au expus lucrările în cadrul expoziției.

În cadrul programului artistic al evenimentului, au evoluat tineri, elevi ai Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău și Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, un tânăr student al Centrului de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, și Ansamblul de fluierași ”Cimbrișor”, Centrul de Creație a copiilor “Floarea soarelui”.

Expoziţia poate fi vizitată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Colecția de Arte și Hărți, până la data de 20 octombrie 2017.

 

06.10.2017